Am cautat pe internet semnificatia data zilei de 8 martie! si am aflat ca:
” Prima zi festiva de 8 martie s-a ţinut în 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte cîteva ţări europene. Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, la aceeaşi dată în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă faţă unei revolte armate şi a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.
Însă Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial mult mai tîrziu, în 1975, de către Naţiunile Unite şi a fost adoptată, începînd cu această dată, de multe dintre guvernele ţărilor care pînă atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.
În România în ziua de 8 Martie se sărbătoreste Femeia. Pânâ în decembrie ’89 se vorbea de ziua mamei dar după revoluţia din 1989 ziua mamei a fost înlocuită cu ziua femeii. “
Bine de stiut niste chestiuni ca acestea mai ales daca faci parte din sexul feminin. In incercarea de a ma documenta mai mult am dat peste un articol care explica evolutia femeii in societatea noastra :
“ Societatea romaneasca a suferit poate cea mai importanta transformare dupa revolutia din 1989. Sa spunem ca a fost o transformare in bine, dar acest “bine” a inceput sa existe mai mult din punct de vedere teoretic. Este greu sa schimbi mentalitatea unui om dupa o anumita varsta si este imposibil sa o schimbi de la o zi la alta. Ne-au trebuit aproape doua decenii sa constatam ca nu prea s-a schimbat mare lucru. Traim in continuare intr-o societate dominata cel putin financiar de barbati. Iar femeia este in continuare cea care trebuie sa se supuna sotului sau, dupa conceptul religios.
În 1878 erau comune în România cu câte 46 de şcoli din care doar două de fete şi 44 de băieţi! Multă activitate a fost depusă de către femei şi bărbaţi ataşaţi cauzei dezvoltării educaţiei fetelor şi pentru introducerea unui sistem de educaţie a fetelor adecvat dezvoltării lor ca fiinţe umane, rolurilor lor în familie sau adecvat pentru găsirea unei slujbe. Constanţa Dunca a fost una dintre aceste persoane care a făcut multiple demersuri pentru a influenţa politica de stat în acest sens. O efervescentă activitate s-a desfăşurat mai ales în a doua parte a secolului al XIX-lea. Reuniunea femeilor române din Braşov a deschis şcoli, împreună cu filialele sale, “pentru împărtăşirea fetiţelor române în pânea nutritorie a culturii”. Au luat fiinţă o serie de societăţi care aveau în vedere activitatea de caritate pentru sprijinirea fetelor sărace, dar şi pentru ajutorarea altor categorii defavorizate (a studenţilor, orfanilor, răniţilor de război ş.a.) …
insă cele mai încinse discuţii privind educaţia femeilor au fost legate de şansele lor de supravieţuire într-o societate în care “locul lor” era văzut a fi în casă, în gospodărie, şi în care nu toate femeile se puteau căsători astfel încât să intre în circuitul “mărfurilor conjugale”. Ele nu se puteau căsători pentru că familia lor nu avea dotă.
Adela Xenopol critica modul în care erau educate fetele – care erau “protejate” spre a nu cunoaşte lucruri ce doar bărbaţilor le era permis să cunoască – care “cutare lucru nu trebuie să-l ştie, cutare anume să nu-l facă, şi toate aceste fracţiuni dacă le adunăm vedem că ne va da rezultatul tâmpirea.
O handicapare a fetelor prin aceste interdicţii care contribuiau la lipsa lor de îndemânare în a se descurca în mod autonom în societate.
În conferinţa sa susţinută la Ateneul Român în 10 februarie 1894 cu tema “Rolul economic al femeii române”, At. Popovici vorbeşte despre importantul rol jucat de femeia de la ţară. “Fără preget şi fără pretenţiuni, femeia de la ţară este stâlpul casei, stîlpii statului român”. În lipsa unei diviziuni sociale a muncii, ea este o maşină universală care produce tot. În acel timp, societatea românească era predominant rurală iar economia gospodăriei ţărăneşti reprezenta sursa principală de venit naţional.
Pe scurt, la sfârşitul secolului al XIX-lea se înregistrează: o stare de dependenţă a femeilor din clasele de mijloc de soţii lor, o precaritate a independenţei femeilor în sistemul muncii salariale, o dependenţă a economiei ţărăneşti de munca productivă a femeilor (greu de spus dacă veniturile femeilor erau pe măsura eforturilor depuse).
Conform unei statistici din 1908: din totalitatea românilor ocupaţi în producţia economică industrială nici 1/8 nu sunt femei, în timp ce în alte părţi ale lumii civilizate proporţia era de 1/3, susţine Eleonora Stratilescu.
La 29 martie 1898 răsunau în Aula Universităţii din Iaşi cuvintele domnului C. V. Ficşinescu care susţinea că[16]: ori admitem că singurul rol legitim al femeii este de a fi soţie şi mamă şi atunci bărbaţii trebuie să-şi facă datoria de a le lua pe toate în căsătorie şi a le asigura mijloace de trai, ori recunoaştem că din cauza noastră mare parte din femei nu pot fi chemate la împlinirea acestei misiuni şi le deschidem căile prin care se pot întreţine singure. “Cauza acestor femei o apărăm noi feminiştii şi pentru ele reclamăm dreptul la instrucţie şi la muncă” spunea domnul Ficşinescu. El considera totuşi că cel mai firesc lucru este ca femeia să fie soţie, dar pentru că unele nu se pot mărita, neavând dotă, societatea are datoria de a lua măsuri pentru a soluţiona problema supravieţuirii femeilor care nu se pot mărita.
Multe fete nu se puteau mărita din lipsă de avere. De aceea multe voci s-au pronunţat pentru înfiinţarea de şcoli profesionale şi deschiderea de opţiuni de carieră pentru aceste tinere.
Cornelia Emilian a fost iniţiatoarea înfiinţării primei şcoli profesionale – considerând că aceste şcoli vor facilita dezvoltarea umană şi emanciparea acelor fete lipsite de avere, astfel încât să-şi poată croi singure un drum în viaţă şi o carieră. În ciuda eforturilor depuse de diferite persoane, femei şi bărbaţi, care credeau în importanţa educaţiei adecvate şi a parităţii în educaţie, şcolile pentru bărbaţi erau de departe mult mai elaborate şi complete, clar superioare celor care pregăteau tinere femei. Cornelia Emilian a avut o preocupare deosebită pentru cunoaşterea de către cercuri cât mai largi a statutului femeilor considerând că femeile care de regulă dobândesc o spoială de educaţie (cu câteva noţiuni de geografie şi istorie, eventual o limbă străină) şi care se suprapune peste cunoştinţele tipice ale nevestei (cum să facă cozonacii sau să pună murături etc) “nu au altă însemnătate, decât a fi idealul bărbaţilor”.
În ce priveşte epoca pe care o trăim noi, scrierile şi reflecţiile privind condiţia femeilor se referă şi ele cu preponderenţă la grupuri relativ privilegiate de femei. Lipsesc studii referitoare la femeile de vârsta a treia de la ţară – cu o contribuţie semnificativă la veniturile realizate în mediul rural, referitoare la lucrătorii familiali neremuneraţi (în proporţie de peste 70% femei), referitoare la calitatea vieţii femeilor ce practică prostituţia în România sau cele referitoare la trăirile legate de vieţuirea în “subteran” a femeilor lesbiene şi bisexuale din România. ”
Acestea fiind spune am evoluat foarte mult avand in vedere ca multe femei sunt foarte “barbatoase” si depasesc , uneori si prin forta, barbatul. Nu cred ca “ei” trebuie sa ne ofere toate conditiile dar sa fie egalitate cu siguranta aprob.
Oricum mentalitatile s-au schimbat , majoritatea in bine, si femeia este privita in aceeasi masura ca si barbatul.
Cateva definitii care mi-au atras atentia asupra “femeii”:
“Femeia e forţa motrice a vieţii. Bărbatul e doar cheia de contact.”
definiţie de Valeriu Butulescu în Stepa memoriei
“Femeile sunt dădacele noastre în copilărie, tovarăşele noastre în vremea maturităţii, sprijinul nostru la bătrâneţe, consolarea noastră în nenorociri şi victimele noastre în toate timpurile.”
definiţie de Sabatier
“Femeie: înger când închide ochii, diavol când deschide gura.”
definiţie de George Geafir în Lux de jeratic (1998)
, foarte familista, simpla, “nebunatica”. 
